Maurizio Galletta, șeful clanului infracțional Santapaola-Ercolano, a fost arestat miercuri dimineață într-o operațiune a Direcției antimafie din provincia Catania.
În cadrul investigației au fost arestați doi complici ai liderului mafiot – cumnatul său, Rosario Testa, acuzat de port ilegal de arme și tentativă de crimă, și un cetățean român, garda de corp a lui Maurizio Galleta, acuzat de port ilegal de armă și implicat într-o serie de alte infracțiuni.
Ancheta vizează și câțiva medici care i-ar fi oferit lui Maurizio Galletta certificate false pentru a se bucura de condiții mai bune când a fost anterior în închisoare.